roche.png
lymphomalife-ro.gif

Rezultate

Sunt foarte puţine şanse ca în limfomul non-Hodgkin (LNH) indolent tratamentul să asigure vindecare totală, dar majoritatea pacienţilor vor supravieţui mulţi ani, fiind necesare puţine modificări ale stilului de viaţă.

Cel mai probabil, veţi trece prin perioade în care vă simţiţi bine şi în care nu există semne de boală (remisiune), urmate de perioade în care simptomele pot reveni (recidivă).

Tratamentul pe care îl primiţi va preveni revenirea simptomelor cât mai mult timp posibil. Astfel, se poate amâna evoluţia limfomului non-Hodgkin şi veţi beneficia de o calitate a vieţii mai bună şi veţi câştiga mai mulţi ani de viaţă în cazul în care veţi urma un tratament, decât dacă nu aţi fi început un tratament.

Nu uitaţi că experienţa fiecărui pacient cu limfom non-Hodgkin este unică. Totuşi, experienţa dumneavoastră de pacient cu LNH va fi individuală şi cea mai indicată persoană cu care puteţi discuta referitor la ceea ce vă aşteaptă este medicul sau asistenta care se ocupă de dumneavoastră.


Remisiunea în limfomul non-Hodgkin şi importanţa tratamentului

Deşi tratamentul va permite o perioadă de remisiune, în multe cazuri LNH indolent recidivează la un moment dat, de obicei după o perioadă care variază între 1,5 şi 4 ani, dar intervalul ar putea fi mai lung de atât.

Pentru că evoluţia bolii variază pentru fiecare pacient în parte, este imposibil să se prezică durata perioadei de remisiune.

La unii pacienţi cu LNH indolent, boala recidivează sub altă formă de LNH, cum ar fi limfom agresiv.

De aceea, este foarte important ca pacienţii care au fost trataţi pentru limfom non-Hodgkin să fie monitorizaţi şi supuşi unor controale periodice, în conformitate cu indicaţiile medicului sau echipei care îi îngrijeşte, deşi se simt foarte bine.

Cum mă voi simţi în perioada de remisiune a limfomului non-Hodgkin?

În general, în remisiune, calitatea vieţii poate fi foarte bună

În perioadele de remisiune nu veţi avea simptome, sau veţi avea mai puţine simptome decât în cea de recidivă. Multe persoane descoperă că îşi pot continua viaţa în mod aproape normal în perioadele de remisiune. Totuşi, remisiunea diferă de la un pacient la altul, iar medicul dumneavoastra vă va oferi sfaturi cu privire la modul în care să depăşiţi faptul că suferiţi de această boală şi să vă bucuraţi de viaţă.

Este posibil ca în remisiune să observaţi o serie de simptome, cel mai adesea oboseală

Deoarece limfomul non-Hodgkin indolent proliferează foarte lent, este puţin probabil să observaţi modificări rapide ale simptomelor. Cel mai probabil, schimbările stării de sănătate vor interveni lent, de la o lună la alta.

Dacă observaţi simptome sau modificări ale stării dumneavoastră generale de sănătate sau dacă sunteţi îngrijoraţi despre orice aspect al bolii de care suferiţi, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

Echipa medicală care vă îngrijeşte şi diferite organizaţii ale pacienţilor pot oferi numeroase sfaturi pentru a vă ajuta să vă bucuraţi de viaţă deşi suferiţi de limfom non-Hodgkin

Medicul sau asistenta sunt în măsură să vă ofere datele de contact ale organizaţiilor pacienţilor din zona dumneavoastră. În secţiunea Stilul de viaţă în perioda de remisiune de pe www.viaţaculimfom.ro veţi găsi idei practice cu care puteţi începe.


Află mai multe despre stilul de viaţă în perioada de remisiune în limfomul non-Hodgkin

Ce se va întâmpla dacă se aplică strategia „aşteptare şi observaţie"?

În cazul în care medicul dumneavoastră a recomandat strategia „aşteptare şi observaţie", cel mai probabil aveţi LNH în stadiu avansat, asimptomatic.

Studiile clinice au arătat că, la pacienţii corect selecţionaţi, evoluţia pacienţilor la care se aplică această strategie nu este cu nimic diferită de cea a pacienţilor la care se iniţiază tratamentul la momentul diagnosticului. Totuşi, raportul risc-beneficiu al acestei strategii este încă în curs de evaluare. Amânarea tratamentului până la momentul în care este cu adevărat necesar poate reduce impactul imediat asupra vieţii dumneavoastră.

Atâta timp cât vă simţiţi bine, în cazul în care ganglionii limfatici nu continuă să se mărească şi nu există semne că limfomul afectează funcţia oricăruia dintre organele interne, se poate menţine strategia „aşteptare şi observaţie"[1].

În timp, cel mai probabil veţi avea nevoie de tratament activ. În general, acest lucru se produce la un timp după aplicarea strategiei „aşteptare şi observaţie", dar circumstanţele variază de la un pacient la altul.


Află mai multe despre strategia „aşteptare şi observaţie" în limfomul non-Hodgkin

Ce îmi va oferi radioterapia?

În cazul în care primiţi radioterapie sau urmează să o începeţi, probabil că aveţi LNH în stadiu incipient care afectează doar una sau două grupe de ganglioni limfatici.

În general, radioterapia poate asigura răspuns complet la aproape jumătate dintre pacienţi[2]. În cazul celeilalte jumătăţi, LNH va recidiva la un moment dat, de obicei în ganglioni limfatici cu altă localizare. În acest caz, cel mai probabil veţi începe să primiţi imunoterapie asociată cu chimioterapie[3].


Află mai multe despre radioterapie în limfomul non-Hodgkin

Ce efect poate avea terapia de inducţie în cazul meu?

În cazul în care primiţi sau urmează să primiţi, tratament de inducţie (de obicei imunoterapie asociată cu chimioterapie), cel mai probabil aveţi limfom non-Hodgkin indolent, în stadiu avansat, simptomatic.

Deşi există foarte puţine şanse de vindecare, tratamentul de inducţie poate contribui la reducerea simptomelor şi la obţinerea remisiunii, amânând în acelaşi timp revenirea simptomelor.

În general:

  • Aproximativ trei din patru pacienţi cu LNH indolent, în stadiu avansat, simptomatic intră în remisiune după primul ciclu terapeutic[4].
  • Remisiunea durează de obicei între 1,5 şi 4 ani, dar poate fi considerabil mai lungă. După aceea, se produc frecvent recidive. Cel mai adesea se instituie din nou tratamentul şi intervalele de timp în care nu se urmează un regim terapeutic devin din ce în ce mai scurte. Pacienţii supravieţuiesc de obicei între 7 şi 10 ani. Totuşi, aceasta depinde semnificativ de vârsta şi starea generală de sănătate a pacientului.

Află mai multe despre terapia de inducţie în limfomul non-Hodgkin

Ce efect poate avea terapia de întreţinere în cazul meu?

În cazul în care primiţi sau urmează să primiţi, tratament de întreţinere (doar imunoterapie), cel mai probabil suferiţi de limfom non-Hodgkin indolent, în stadiu avansat şi sunteţi în perioada de remisiune după tratamentul de inducţie.

Studiile efectuate pe pacienţi cu LNH recidivat au arătat că, în medie, după terapia de inducţie, tratamentul de întreţinere poate creşte durata de remisiune cu până la 3 ani în comparaţie cu pacienţii care nu au primit acest tip de tratament. De asemenea, poate prelungi supravieţuirea totală a pacienţilor şi în unele cazuri chiar contribui la remisiunea completă de lungă durată a bolii[4].


Află mai multe despre terapia de întreţinere în limfomul non-Hodgkin

Referinţe

  1. 1. Advani R, Rosenberg SA, Horning SJ: Stage I and II follicular non-Hodgkin's lymphoma: long-term follow-up of no initial therapy. J Clin Oncol 22 (8): 1454-9, 2004.

  2. 2. MacManus PM, Hoppe RT. Is radiotherapy curative for stage I and II low grade follicular lymphoma? Results of a long term follow-up study of patients treated at Stanford University. J Clin Oncol 1996; 14: 1282-1290.

  3. 3. Newly diagnosed and relapsed follicular lymphoma:ESMO Clinical Recommendations for diagnosis,treatment and follow-up, M. Dreyling, Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv119-iv120, 2009, doi:10.1093/annonc/mdp148

  4. 4. van Oers MH, Klasa R, Marcus RE et al. Rituximab maintenance improves clinical outcome of relapsed/resistant follicular non-Hodgkin lymphoma in patients both with and without rituximab during induction: results of a prospective randomizedphase 3 intergroup trial. Blood 2006; 108: 3295-3301.